Iasi Plus

Iasi Plus este primul cotidian gratuit din Regiunea de Nord Est a Romaniei, cu un tiraj de 5000 de exemplare, distribuite zilnic in Municipiul Iasi.

Servicii
‣ Identitate vizuala

Compania Media Plus a luat decizia de a oferi iesenilor un nou ziar, intr-un format usor de citit, cu o larga circulatie, pentru a acoperi o nisa importanta in piata: ziarul gratuit prin care toti cetatenii, in egala masura, au acces liber la informatie.

Media Factory a fost desemnata pentru a construi identitatea, elementele colaterale de comunicare, definirea layoutului grafic pentru formatul tiparit al ziarului si pentru designul si platforma websitului.

Dupa analiza pietei de profil, documentarea atenta asupra publicurilor tinta, asupra mijloacelor cele mai eficiente de comunicare folosite la nivel national si international, a inceput demersul de realizare a identitatii pentru noul ziar.

Identitatea aleasa este simpla, cu un impact puternic si proprietati definitorii ca diferentierea si vizibilitatea in raport cu identitatile celorlalte publicatii de acest tip de pe piata. Patratul rosu care incadreaza logotipul confera forta, imbinarea celor doua fonturi clasic/modern si contrastul maxim rosu/negru furnizeaza identitatii un nivel ridicat de memorabilitate, echilibrul vizual creat in interiorul patratului comunica seriozitate si profesionalism, iar accidentul vizual creat de semnul diacritic, punctat de intreruperea liniei marcatoare gri, semnifica rigoare in selectarea, verificarea si publicarea stirilor.

Stilul grafic a fost definit in concordanta cu obiectivele de comunicare, fiind direct, puternic si definitoriu pentru transmiterea valorilor centrale ale noii publicatii: seriozitate, rigurozitate, profesionalism, viziune, puterea de a informa corect si obiectiv, precum si daruirea de a fi, gratuit, in slujba cetateanului.

‣ Print & Packaging

Media Factory a creat arhitectura si layoutul grafic al ziarului Iasi Plus, astfel incat el sa fie usor de parcurs si citit. Formatul ales este tabloid, iar corpul de litera este simplu, cu lizibilitate crescuta. Ziarul are un design grafic si un stil fotografic placut, elegant, modern, cu o personalitate puternica. Asezarea articolelor si stirilor este aerisita, completata de elemente grafice ce coordoneaza cititorul cu usurinta prin paginile ziarului.

Media Factory a realizat un manual de design al ziarului, care cuprinde regulile utilizarii elementelor grafice, regulile de arhitectura si regulile tipografice si a desfasurat un program de training cu echipa editoriala pentru utilizarea consecventa si coerenta a sistemului grafic.

‣ Design interactiv

www.iasiplus.ro a fost realizat pe o platforma WEB 2.0, conceputa si implementata de Media Factory, platforma ce ofera posibilitatea administrarii websitului cu mare usurinta, fiind in acelasi timp modulara si mobila, pliindu-se pe necesitatile editoriale si de transmitere a informatiei in mediul online de catre Iasi Plus.

Websitul detine newsletter automat, configurare pe editii, modul multimedia, zona anunturi cu useri, posibilitate de definire libera a categoriilor si subcategoriilor, categorisire a stirilor pe diverse formate, zona editoriala, modul RSS, modul avansat SEO si multe alte instrumente ce-l pozitioneaza in topul ziarelor online din Romania.

Arhitectura si designul sitului au fost concepute si realizate astfel incat sa poata oferi o citire a stirilor confortabila vizual si o navigare usoara si intuitiva.